Recent, a fost ales noul viceprimar al comunei dâmboviţene Râu Alb. Este vorba de Marilena Moiceanu (foto), membră AUR, care împreună cu Costinel Rizea, primarul ales al localităţii, formează o echipă tânără și dinamică. Noua echipă din fruntea Primăriei Râu Alb a început să-şi exprime potențialul prin activităţile desfăşurate până în prezent în localitate. „Am efectuat lucrări de reparații drumuri prin pietruire, respectiv pe drumurile pe care s-a făcut extindere de rețea de apă. De asemenea, s-au executat lucrări de întreţinere, toaletare, curăţare şanţuri pe anumite sectoare de drum. Lucrările vor continua și în perioada următoare”, ne-a declarat edilul-șef din Râu Alb, Costinel Rizea. „Dialog permanent prin organizarea de ședințe publice, în vederea dezbaterii problemelor de interes comun pentru rezolvarea lor cât mai repede și a proiectelor viitoare ale comunităţii”, acesta este unul dintre proiectele importante ale mandatului primarului Costinel Rizea. Comuna Râu Alb beneficiază de o aşezare geografică superbă, având un potențial turistic de invidiat.







