9 aprilie 2020. O mască în fotografii, o lume încremenită în teamă. Privesc în urmă și văd nu doar simbolul izolării, ci și golul lăsat de cei care au plecat prea devreme. Deși am lăsat masca jos, în jurnalism, teama pare să fi rămas o umbră persistentă. Nici criza din 2009 nu ne-a lăsat atât de prudenți. La Gazeta Munteniei, continuăm să scriem, dar terenul nu mai este niciodată la fel.
Facebook-ul mi-a scos recent în cale două fotografii, o „redescoperire” a unei realități pe care o doream uitată. Data: 9 aprilie 2020. Locul: undeva în Târgoviște. În imagini, masca – acel accesoriu devenit simbol al fricii și al izolării.
Privind acele poze, mă întreb: ce semn era acela? Privesc în urmă și văd nu doar măști, ci și mulți oameni care au plecat prea devreme în acea perioadă sumbră. Îmi amintesc perfect propria izolare, cele două săptămâni la pat, o luptă mută cu un inamic invizibil. Doamne, ce se întâmplă? Parcă simt că avem masca și astăzi. Ca jurnalist și editor al publicației Gazeta Munteniei, mă tem că masca trebuie să lucreze oriunde. Nu este vorba doar de protecția fizică, ci de o mască invizibilă a reținerii. Teama de a face reportaje la firul ierbii, documentate la zi, a rămas o umbră persistentă. Nu știu câtă frică ne stăpânește pe noi, cei care am îmbrățișat această nobilă profesie de gazetar, în aceste vremuri dificile. Vă spun sincer, nici în perioada crizei din 2009 nu a fost o asemenea stare de incertitudine și pericol. Am redescoperit masca în fotografii, dar teama a rămas în suflet. Gazeta Munteniei continuă, însă terenul nu mai este niciodată la fel.
