Uneori, o fotografie din arhivă îți spune mai multe despre tine decât o pagină întreagă de memorii. În imaginea aceasta, mă vedeți pe mine – nu doar un om într-un costum, ci gazetarul cu caietul la braț, mergând prin praful unui eveniment agricol. Pentru unii, acel caiet poate părea un anacronism într-o lume a vitezei digitale. Pentru mine, el este „centrul de comandă”. Când strângi caietul la piept, strângi de fapt declarațiile oamenilor, cifrele și realitatea acelei zile. Este promisiunea că ceea ce va apărea în ziar este exact ce s-a întâmplat acolo, fără filtre sau interpretări de birou. Ca gazetar independent, nu te bazezi pe echipe de PR care să-ți livreze informația „gata mestecată”. Ești tu, pixul tău și terenul. Caietul de sub braț este singurul tău aliat sigur în mijlocul oficialităților și al protocolului. Jurnalismul adevărat se face „la talpă”. Indiferent de cât de sclipitoare sunt prezentările din jur (precum cele de la standul Syngenta), adevăratele povești se află în detalii pe care le prinzi din mers, între două discuții oficiale. Această fotografie mă reprezintă nu doar pe mine, ci o întreagă filozofie de viață: aceea că jurnalistul trebuie să fie prezent, să simtă pulsul locului și să nu dea drumul „uneltei” sale de lucru nici măcar o secundă. Sunt eu, autorul dumneavoastră, în mediul meu natural – acolo unde cuvântul scris se întâlnește cu realitatea brută.
Cu drag,
Florenţ Mocanu
