Născută dintr-o reverie nocturnă în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2026, această poezie este ecoul unui vis despre demnitate și regăsire. Versurile au curs natural, purtate de o eleganță discretă, ca o busolă interioară ce transformă umbra în lumină.
În holuri reci de piatră și pribege,
Unde lumina piere-ncet la prag,
Tăcerea grea în jur se mai alege
Din tot ce am avut cândva mai drag.
Ai hrană sfântă-n geanta ta micuță:
E demnitatea ce nu vrei s-o dai.
Și chiar pe clanța ușii, de-i pierdută,
O regăsești în drumul ce îl ai.
Nu tremura când scaunul e gol,
E doar o pauză în al vieții rol,
Căci adevărul are propriul simbol:
Să ne ridice-n zbor dinspre nămol.
Cu eleganță fără nume mergi,
Prin umbre de apus și de ne-nțeles,
Din mii de stângăcii, tu să alegi
Lumina ce te poartă spre succes.
