Pe acest pământ, în piept, bătăi ciudate,
Pentru unii sunt daruri, pentru mulți, greutate.
Suntem călare pe cai, în libertate,
Dar sufletul omului e plin de bunătate.
În pragul vechi al porților de fier,
Lăsăm nepoților un lung mister.
Când vine Crăciunul, totul se schimbă în jur,
Iar timpul devine un vis mai pur.
O sărbătoare ce pare că ne desparte
De ziua în care ne simțim atât de departe.
Eroii au semnat cu sânge-a lor poveste,
Când soții Ceaușescu piereau fără de veste.
Spre vatra străbună pășim tot mai rar,
Iar iarna vieții ne-aduce amar.
Ce urmează acum, în lumea asta rece,
Când fiorul lui 2025 prin noi trece?
Sunt timpuri și timpuri, oameni și fapte,
Și visuri pierdute în negură-n noapte.
Trăim în douăzeci și cinci, sub norii tot mai rari,
Într-o lume încercată, cu răni tot mai mari.
Apasă greutăți pe tot ce-am înălțat cu greu,
Pe țara care ne stă scrisă în suflet, pretutindeni și mereu.
Timpul nu stă, el nu e de oprit,
El trece mut, ca visul împlinit.
Ca ziarist, ascult spovedanii și doruri,
Pierdute prin pagini și gri decoruri.
Pășim spre anul plin de noi speranțe,
Lăsând în urmă vechi neconcordanțe!
