25 iun. 2026
Ultima ora
Home / Actualitate / Giurgiu, Remus: Din cancelaria de acum 50 de ani

Giurgiu, Remus: Din cancelaria de acum 50 de ani

(Articolul va apărea în numărul din  1 august al ziarului regional Gazeta Munteniei- ediția tipărită)

O valoroasă iniţiativă va fi împlinită la  început de august în satul giurgiuvean Remuș. Cadrele didactice  care au funcţionat în unitatea de învăţământ prin anul 1973 şi a unor elevi din această perioadă, din păcate, cei care mai sunt, se reunesc, din locurile pe unde i-a dus viaţa, în ziua de 6 august, la ora 10,30. Firesc,  pentru că aşa cere datina strămoşească, locul de revedere va fi la Sfănta Biserică, de la intrarea în localitate, unde preotul paroh, Stelian Muşat, va pomeni pe cei care au trecut la cele veşnice, cadre didactice şi elevi ai şcolii.Apoi cei prezenţi se vor deplasa la o sală de festivități, unde vor fi depănate amintiri, atât de către fostele cadre didactice, care şi-au anunţat prezenţa, aflate  acum la mulţi ani de pensie, cât şi de  către  foşti elevi, acum, oameni maturi din diverse sfere de activitate, mândrie a Şcolii Gimnaziale din Remuş. Pentru a-şi revedea profesorii din gimnaziu, colegii şi prietenii, drumul cel mai lung îl va străbate, ION JUVINĂ, profesor asociat la Wright State University, Dayton, Ohio.

A consemnat     Emil Talianu

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu