Au trecut 31 de ani de la Revoluţia din 1989. Totuşi, mult pentru o viaţă de om… În viața patriei însă, care se evaluează în secole, treizeci și unu de ani nu înseamnă un interval de timp prea mare. Dar ce s-a schimbat în acești ani postdecembriști? Ce-am vrut și ce vrem? Avem mașini din ce în ce mai multe.
Știința a înaintat pas cu pas prin întreaga țară. Înfățișarea unor vechi oraşe este și ea aproape de nerecunoscut. Dar satul românesc? Ce s-a întâmplat aici? Vechiul sat de pe vremea comunismului a ajuns o imagine de domeniul trecutului. Despre satele colectivizate mai poți afla numai din cărţi sau din relatările bunicilor. Totuși, e important să descriem un tablou care înfăţişează satul vechi. În anii puterii comuniste am învățat să facem multe și – ceea ce este de subliniat – am învățat să construim tractoare și mașini agricole care uşurau munca cooperatorilor din fostele cooperative agricole de producţie.
Agricultura socialistă se afla în faţa unor sarcini colosale. Vechea clasă politică comunistă nu a mai fost în stare să le ducă la bun sfârșit. Propagandiștii vremii și unii specialiști vorbeau de producţie. Dar vechea clasă nu a fost capabilă să facă în sectorul producţiei agricole saltul calitativ necesar, ba chiar s-au temut de el.
Raportările mincinoase erau o regulă înainte de 1989. Vor trebui să lucreze, cel puţin două generaţii pentru a pune România din punct de vedere economic și productiv pe noi principii. Noi, cu toţii, trebuie să ne implicăm în mod activ! România este o țară bogată în terenuri fertile. De ce trebuie să producem foarte multe cereale, legume, lapte sau carne? Pentru ca să le ajungă tuturor. Mai trebuie să producem bumbac, in, piei sau lână? Dar e de ajuns să privim în urmă, la drumul parcurs, ca să putem răspunde cu încredere: da, au fost desființate aproape toate uzinele şi fabricile de ţesături, ȋncălţăminte, conserve de carne etc. Oare cum putem merge înainte? Să mergem deci înainte, cu inima neliniștită; să luptăm pentru scopurile noastre: muncă, credinţă și dreptate socială. Pentru că sunt de neînvins! Mai avem nevoie şi de alte produse: mobilă, biciclete, ceasuri, instrumente muzicale, cărţi!
Căci “cartea este o plantă fermecată care îi împiedică pe oameni să devină simple animale, o hrană atât de gustoasă, încât trebuie să fugi din țara unde creşte, să te urci din nou pe vas și, cu mult efort, să vâslești spre patrie. Nu încape nicio îndoială în această privinţă.
Trebuie să te înarmezi cu înţelepciune chiar împotriva celor mai nevinovate pasiuni; dar nu există pasiuni nevinovate și, vorbind de lectură, trebuie să spui: Înţeleptul care o urmează, ştie să se înfrâneze, bea din cupa ei și nu se ameţeşte”, ca să menţionăm din cartea “Arta de A Citi” (scrisă de scriitorul francez Emile Faguet).
FLORENŢ MOCANU / UZPR
