06 aug. 2026
Ultima ora
Home / Actualitate / Zambete si siguranta pentru seniori: Cum transforma Daniel Dinca Caminul „Sfantul Alexandru” din Titu intr-o adevarata familie

Zambete si siguranta pentru seniori: Cum transforma Daniel Dinca Caminul „Sfantul Alexandru” din Titu intr-o adevarata familie

Directorul Căminului de Bătrâni „Sfântul Alexandru” din orașul Titu, județul Dâmbovița, Daniel Dincă (foto), a acordat un interviu în exclusivitate pentru ziarul regional Gazeta Munteniei. Acesta a vorbit deschis despre viața din cadrul instituției și despre devotamentul cu care echipa sa are grijă, în acest moment, de cei 58 de beneficiari seniori aflați în comunitate. La sosirea reporterului nostru, în curtea imobilului se simțea o atmosferă caldă și plină de viață. Oamenii stăteau frumos în aer liber și erau implicați activ în diverse activități de recreere și petrecere a timpului liber. Fie că desenau, colorau cu carioci, pictau sau participau la jocuri interactive cu mingea, pe fețele lor se citea un zâmbet sincer și relaxat. Această stare de spirit reflectă din plin tratamentul deosebit de care au parte, dar și siguranța zilei de mâine pe care o resimt în acest cămin, condus cu multă sârguință și profesionalism de directorul  Daniel Dincă. Pe lângă grija zilnică pentru starea emoțională și fizică a seniorilor, conducerea centrului se concentrează deja pe sezonul rece, asigurându-se că resursele alimentare sunt asigurate la timp. „Aprovizionarea pentru iarnă este o prioritate, așa că achiziționăm direct de pe piața liberă zarzavaturi proaspete, compoturi și gemuri de calitate pentru seniorii noștri”, a declarat managerul Daniel Dincă pentru Gazeta Munteniei.

 

 

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu