Chiar dacă iarna târzie din decembrie 2025 își apropie pașii fără zăpadă, această așteptare a naturii ne reamintește un adevăr fundamental: tot ce este viu necesită îngrijire constantă. În fața greutăților globale, când fericirea pare un lux inaccesibil, adevărata noastră forță nu stă în ignorarea problemelor, ci în revenirea la elementele care ne definesc: pământul, grădina și sufletul poporului. Noțiunea de cultură depășește un concept abstract; este o necesitate vitală. Ea pulsează în arta populară, în revenirea fiecărei păsări primăvara, în fiecare succes care construiește omenirea. Această moștenire vie ne este alături, iar datoria noastră este să o protejăm. A fi om adevărat înseamnă a conștientiza responsabilitatea pe care o purtăm față de imediata noastră apropiere. Lupta pentru cultură începe în școală, iar datoria fundamentală este să ne asigurăm că manualele ajung la copii. Cine se teme de cuvântul scris? Ziarele tipărite, care rezistă eroic dificultăților, sunt o dovadă de voință. Frica de carte și de cuvântul viu este, de fapt, frica de cunoaștere și de identitate. Așa cum ne îngrijorăm pentru recoltele obținute prin munca grea a agricultorilor, trebuie să ne temem și pentru hrana spirituală a națiunii. Fericirea colectivă izvorăște din aceste eforturi comune. Să privim cu atenție în jur și să înțelegem că fiecare acțiune mică – fie că tipărim o carte, cultivăm un petic de pământ sau trimitem un copil la școală – este un act de rezistență culturală. Iarna va trece, dar rădăcinile noastre vor rămâne puternice doar dacă alegem să le hrănim. Să ne iubim pământul și să luptăm, uniți, pentru noțiunea de cultură.
Autor Florent MOCANU
