21 apr. 2026
Ultima ora
Home / Actualitate / La Giurgiu, o noua revista de cultura

La Giurgiu, o noua revista de cultura

 

Din inițiativa unor împătimiți iubitori ai cuvântului scris din municipiul dunărean Giurgiu, în urmă cu ceva timp a apărut, în condiții grafice deosebite, primul număr al revistei de cultură “Clubul artelor XXI – Giurgiu”.

Un conținut bogat, acoperind toate sferele artelor frumoase, gânduri de început ale inimoasei scriitoare Gigica Peptănaru, din neliniștea căreia a apărut publicația,  o tehnoredactare valoroasă, mi-au bucurat inima și sufletul răsfoind revista proaspăt ieșită de sub tipar. Zestrea periodicelor giurgiuvene se îmbogățea. Dar,  gândeam, atunci,  că,  în vâltoarea vremilor, va fi doar un început. M-am înșelat! Zilele trecute, inimosul colectiv redacțional, coordonat de tânărul redactor șef Decebal Cordie, a realizat și al doilea număr al revistei.

Cu un conținut mai atent selectat, au deja experiență, revista oferă cititorilor o paletă largă de scrieri: poezii, fragmente de romane, istorie literară, eseuri, studii de istorie, recenzii, cu prezentări grafice reușite, semnate de Otilia Sârbu, Cosmin Georgescu, Ionel Muscalu, Marilena Perijoc, Lidia Ghenu, Marioara Nedea.

La cât mai multe numere!

 Emil Talianu, UZPR

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

Partners

traduceri autorizate Iasi