Hristos a Înviat!
Cu multă bucurie duhovnicească vă facem cunoscut că Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești Vlașca, județul Teleorman, are între ocrotitorii săi și pe Sfânta Mironosiță și întocmit cu Apostolii Maria Magdalena, care este prăznuită în 22 iulie dar și în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe.
InfoCons este partener al acestui moment duhovnicesc.
În Duminica a treia după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe a devenit o tradiție ca la Mănăstirea Pantocrator să se adune mulțime de credincioși pentru a o cinsti pe Sfânta Maria Magdalena, anul acesta fiind al unsprezecelea an de când Mănăstirea Pantocrator organizează acest pelerinaj la care se adună zeci de mii de pelerini veniți din toate zonele țării pentru a o cinsti pe „Prima Martoră Învierii”. Cu acest prilej vor fi aduse spre închinare mâna Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul ce se păstrează la Mănăstirea Sfântull Pantelimon din Muntele Athos și Moaștele Sfântului Ierarh Luca al Crimeii de la Mănăstirea Pangia Dovra – Veria, Grecia. Scoaterea acestor Sfinte Odoare este un fapt extrem de rar deoarece mâna Sfântului Ioan Rusul nu a mai părăsit Athosul din anul 1810 când a fost dăruită Mănăstirii Sfântul Pantelimon.
De aceea, vă invităm să fiți pelerini la acest moment duhovnicesc de la Mănăstirea Pantocrator, în perioada 17 mai – 21 mai 2024.
Ziua principală a acestui eveniment fiind ziua de Duminică, 19 mai 2024, când Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârșită de un sobor de ierarhi, membrii ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Vă mulțumim pentru bunăvoința de a ne fi alături la acest moment înălțător din viața Eparhiei Noastre și vă așteptăm cu drag.
Din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Galaction,
Vicar Administrativ Eparhial,
Arhim. Serafim Baciu
Contact Mănăstirea Pantocrator
Telefon : 0720.891.403
email: contact@manastirea-patocrator.ro
www.manastirea-patocrator.ro
Adresa : Localitatea Drăgănești Vlașca, județul Teleroman