Ghiozdane și rechizite gratuite pentru toți elevii din întreg orașul Titu!
Fiecare început de an școlar aduce emoții pentru copii, prin bucuria revederii sau prin nerăbdarea noilor descoperiri, iar pentru părinți, aduce un moment plin de semnificații, cu emoții, calcule, liste lungi, dar și cu dorința de a nu lăsa nimic la voia întâmplării.
Tocmai de aceea, anul acesta, Primăria Orașului Titu vine alături de familiile din comunitatea noastră cu un sprijin concret a precizat primarul orasului Titu, Laurentiu Costache:
Pentru anul școlar 2025–2026, toți elevii din clasele pregătitoare, primare și gimnaziale vor primi GRATUIT ghiozdane complet echipate cu rechizite.
În funcție de clasă, pachetul “Ghiozdanul meu”, va conține:
Clasa pregătitoare:
1. Ghiozdan clasa 0, cu 3 fermoare – 1 buc.
2. Penar echipat (2 extensii, 23 piese) – 1 buc.
3. Caiet A5 tip 1 – 5 buc.
4. Caiet A5, 48 file, foaie velină – 3 buc.
5. Bloc de desen A4, 15 file, 190 g/mp – 1 buc.
6. Acuarele + pensulă – 1 set
7. Pahar pictură – 1 buc.
8. Ștampilă motivațională – 1 buc.
Clasele I–IV:
1. Ghiozdan 43x32x23 cm, cu 3 fermoare și 3 compartimente – 1 buc.
2. Penar echipat (2 extensii, 23 piese) – 1 buc.
3. Caiet A5, 48 file, matematică – 5 buc.
4. Caiet A5, 48 file, română – 5 buc.
5. Bloc de desen A4, 15 file, 190 g/mp – 1 buc.
6. Acuarele + pensulă – 1 set
7. Carioca 12 culori/set – 1 set
Clasele V–VIII:
1. Ghiozdan 43x32x23 cm, cu 3 fermoare și 3 compartimente – 1 buc.
2. Penar echipat (2 extensii, 23 piese) – 1 buc.
3. Caiet A4, 60 file, matematică – 5 buc.
4. Caiet A4, 60 file, dictando – 5 buc.
5. Bloc de desen A4, 15 file, 190 g/mp – 1 buc.
6. Acuarele + pensulă – 1 set
7. Compas – 1 buc.
Scopul nostru este simplu: să reducem presiunea financiară asupra părinților și să ne asigurăm că fiecare copil din Titu va începe școala în condiții egale, cu tot ce are nevoie în ghiozdan și cu bucurie în suflet.
Documentația completă poate fi consultată:
– pe site-ul www.primariatitu.ro
– la sediul Primăriei, str. P.N. Grigorescu nr. 1
– sau direct la biroul de relații cu publicul
Vă invităm să ne trimiteți sugestii privind conținutul pachetului până la data de 19 august 2025, astfel:
la adresa de mail: office@primariatitu.ro
sau fizic, la Registratura Primăriei
Informații suplimentare: 0245/651.095 – persoană de contact: inspector Chitu Mariana




