Gazeta Munteniei, un ziar tiparit care are şi varianta online
Recent, cu prilejul Zilei Internaţionale a Muntelui, municipiul Vatra Dornei a fost gazda celei de a 12-a Conferinţe Naţionale a Forumului Montan din România, eveniment organizat în colaborare cu: Filiala FMR din Bistrița-Năsăud, Filialele FMR, judeţene: Alba, Bacău, Dâmboviţa, Hunedoara, Neamț, Sibiu, Vâlcea, Agenţia Zonei Montane (MADR), Asociaţia Naţională de Dezvoltare Rurală – Montană „Romontana”, Federaţia Agricultorilor de Munte – Dorna, Consiliul Judeţean Suceava, Primăria municipiului Vatra Dornei şi cercetători ştiinţifici asociaţi ai CEMONT – INCE. Tematica conferinţei a fost „Cultura comunităților montane. Celebrarea diversității și identității”. Filiala Dâmboviţa a FMR a fost reprezentată de prof. univ. dr. Ion Cucui (preşedinte), care a participat la eveniment, alături de ing. Florenţ Mocanu, jurnalist, director al ziarului regional Gazeta Munteniei şi vicepreşedinte interimar al Asociației Forumului Montan din România – Filiala Dâmbovița, precum și alături de alţi reprezentanţi ai Filialei mai sus menţionată. În cadrul acestui eveniment, jurnalistul Florenţ Mocanu a prezentat în fața participanților o scurtă monografie cu titlul: „Comuna Runcu – un reper de identitate culturală din Carpații Meridionali”. Conferința s-a bucurat de prezența prof. univ. dr. honoris causa Radu Rey, preşedinte – FMR, co-preşedinte Consiliul Naţional al Muntelui, director – CEMONT. Din delegația dâmboviţeană a făcut parte și primarul comunei Runcu, Gheorghe Brebeanu.




