Țara noastră trăieşte intr-o stare de încordare, ea lucrează și gândește. Nu e atât de ușor să vindeci rănile pandemiei. Statul democratic românesc are aproape 32 de ani. Pentru istorie, este un interval de timp foarte scurt; şi o clădire, după cum se cunoaşte, se ridică începând cu temelia, dar nu cu învelitoarea. Totuşi, societatea românească a creat, într-un asemenea interval de timp, numeroase valori culturale. Putem să ne punem întrebarea: în toți acești ani au fost oameni de seamă care au dat dovadă de un mare interes şi de atracţie faţă de cultura românească? Este timpul să spunem că jocul unor răsăriteni înseamnă obscurantism, înseamnă cultul incompetenţei, înseamnă a înlocui perioadele istoriei cu niște etichete geografice. Unii reprezentanţi ai curentului vor să facă cunoscut marele proces al dezvoltării societății. Oare cine condamnă cultura națională a statelor care s-au eliberat din lanțurile comunismului? Se duce o luptă împotriva oricărei culturi. Devine sterp pământul acelei „culturi” care se pare că ar fi prea scumpă pentru unele voci răsăritene. Ne înspăimântă când la acest plan de secționare, deci de ucidere a culturii, se alătură oameni ignoranți, cei interesaţi și manipulaţi. Îi interesează pe aceștia cultura și soarta ei? Nu cultura dispare, ci acea clasă care încetează să mai creeze valori culturale. Inventarea presei tipărite, larga răspândire a industriei producătoare de filme ar fi putut crea maselor importante de oameni posibilităţi de a lua la cunoştinţă de cele mai merituoase valori culturale. Parcă este chiar o datorie de bună cuviință – ca şi noi să vorbim de necesitatea de a apăra cultura românească. Putem lipi pe cuvântul „cultură” altă etichetă: „europeană”. În Europa sunt și cetățeni cărora le sunt preţioase și patria, și cultura. Avem nevoie astăzi de oameni care, fiind ca noi şi trăind alături de noi, să ne dea exemplul unei democrații curate. Pentru a reprezenta un om real, viu, el trebuie descris așa cum este, cu toate micile și marile înfăţişări particulare, respectiv trăsături de condei. Căci ziariştii onești privesc în mod critic realitatea așa-zisei „lumi libere”. Unde sunt ei, acești eroi, capabili să salveze democrația? Cititorul român cunoaşte foarte bine, de exemplu, creaţiile de talent ale luptătorilor pentru democrație. Explicația o găsim foarte uşor, iar progresele sunt clare. Asupra cititorului se îndreaptă o adevărată conspiraţie de idei – îngropate în cuvinte cu înțelesuri îndoielnice, asemenea unui muget de strung, dezmăț de tobe şi strigăte de alarmă. Gândul şi cuvântul au permis omului să escaladeze vârfuri ale conștiinței, inaccesibie. Dar ce spune un publicist care odinioară a creat lucrări de valoare? Bineînțeles, el oftează numai printre lacrimi și respiră întristat. În așa-zisa „lume liberă” publiciștii nu sunt liberi. Ei fac ceea ce le sugerează piaţa publicistică. O companie poate produce profit. Publicistul scrie un articol în ziar sau relatează o poveste reușită pentru că pe acestea pun preț editorii (care cunosc din experienţă gustul cititorilor). Timpul nu se odihnește, ci umblă. Cititorii gazetelor află cu interes că se așteaptă un timp urât, un vânt puternic de aceeaşi putere între trei capete diferite. Pentru că este nevoie de un curier, care s-o ia înaintea timpului, un curier care să alerge mai repede ca vântul. Un asemenea curier este în serviciul „Difuzarea Presei”. Din păcate, a fost tăiată fără milă rețeaua de distribuție de presă, lăsând cititorul pe mâna unor grupuri interesate să deformeze imaginea lumii, nesigur și deschis formelor subtile de manipulare. Regretă cineva suprimarea cu bună știință a celor mai sigure căi de ajungere a ziarelor sau a jurnalelor la cititori?
