Timpul aleargă, știința domnește,
Iar omul mereu gândește.
Inundații vin, ca mâini cerești,
Prin sate, căutătorii de apă trezesc povești.
Copiii se-ntreabă, după școli comasate,
Cine plânge-acolo, la geam, în noapte?
Noiembrie e toamnă grea, amară,
Mai tristă decât orice altă vară.
Altădată, pe vremuri, zăpada era regină,
Oricine-i vedea originea, din lumină.
Acum, doar amintiri și un cer posomorât,
De soarta ce pe-ai noștri a omorât.
