Acum observ că ești tu, te văd, te accept ca pe-o îndepărtare în zorii zilei,
Mă simt neliniștit când lipsesc mai mult, iar iubirea este săracă şi întunecată.
Este munca mea de o viață şi mă lupt cu el, cu ea, pentru posteritatea imediată…
O călătorie în profunzimea ființei mele, doar scrisul electronic mai înseamnă ceva.
Acum observ că ești tu, te văd, te accept ca pe-o îndepărtare fără chioşcuri Rodipet,
Şi priveliștea aceea m-a străpuns cu privirea plină de o raritate sălbatică și satanică.
Îmi place să trăiesc visul meu, iar tu, suflet de hârtie, opreşte-ţi mişcarea fără valuri…
Într-o negură pe cât de sucită, pe atât de rău de obscuritatea gândului celor din jur şi de rătăcirea lor.
Acum observ că ești tu, te văd, te accept ca pe-o îndepărtare voită de la scrisul de mână,
Astăzi, când îți ascunzi trecutul şi zestrea strămoșească – e atât de greu să lupţi cinstit…
Dar cu mâinile goale, cu condeiul şi cu cerneala eşti puterea cuvântului scris sau vorbit,
Ești dragostea care plânge într-o lume plină de ură, cu o istorie plină de durere.
Acum observ că ești tu, te văd, te accept ca pe-o îndepărtare de la chemarea vieții,
Timpul însă nu vindecă, dragostea plânge, dar plânge şi cerul când mă dor ochii…
Oamenii se schimbă, iar eu simt că sunt lipsit de putere pentru a schimba ceva în lumea asta.
Refuz să cred că timpul se va opri, îmi place să mă uit pe fereastră şi să scotocesc printre amintiri.
