Criza urșilor din România a depășit granițele unei simple probleme ecologice, transformându-se într-o amenințare severă la adresa siguranței publice. Zone emblematice precum Transfăgărășanul au devenit adevărate „restaurante în aer liber” pentru fauna sălbatică. Acest fenomen alarmant este alimentat atât de iresponsabilitatea turiștilor care hrănesc animalele pentru fotografii, cât și de disfuncționalitățile majore din managementul populației de urși și fragmentarea habitatelor lor naturale. Hrănirea urșilor de către turiști este nu doar strict interzisă, ci și extrem de periculoasă, deoarece transformă un prădător de top într-un cerșetor agresiv. În fața unui animal sălbatic, oprirea mașinii și oferirea de hrană reprezintă o invitație deschisă la tragedie. O altă vulnerabilitate majoră o reprezintă pătrunderea ilegală a autoturismelor pe drumurile forestiere. Aceste căi de acces sunt destinate exclusiv exploatării și transportului de material lemnos, nicidecum turismului auto. Conform legii, turismul în aceste zone se face strict pe jos. Pentru a intra cu un vehicul pe un drum forestier este obligatorie aprobarea scrisă a administratorului drumului, în baza unei justificări clare. Cei care intră acolo de capul lor nu doar că se expun atacurilor urșilor în inima pădurii, dar riscă și sancțiuni contravenționale severe. Pentru crescătorii de animale, prezența urșilor a devenit un coșmar financiar cotidian. Totuși, legislația prevede mecanisme de sprijin pentru cei afectați. În cazul unui atac, crescătorul trebuie să meargă imediat la primărie, unde se întrunește de urgență o comisie de evaluare, iar Ministerul Mediului acordă ulterior despăgubiri financiare în funcție de pagubele constatate. Mai mult, pentru situațiile de urgență iminentă în care ursul atacă gospodăriile sau pune în pericol vieți omenești, primarii au la dispoziție instrumentele prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 81/2021. Aceasta permite intervenția graduală a autorităților locale, mergând până la soluția finală, adică împușcarea animalului periculos. Ordonanța 81 rezolvă însă doar efectele imediate, nu și cauza profundă a problemei. Rădăcina blocajului actual a apărut în anul 2016, când vânătoarea de gestionare la urs a fost practic oprită. Deși în ultimii doi ani s-au mai aprobat prin lege anumite cote de recoltare, acestea au rămas insuficiente pentru a restabili echilibrul. În lipsa vânătorii tradiționale, care s-a practicat dintotdeauna în România și care ținea efectivele sub control, populația de urși s-a înmulțit necontrolat. Soluția pe termen lung rămâne reducerea drastică a efectivului prin cote de vânătoare clare și bine reglementate. Reintroducerea vânătorii organizate nu ar asigura doar echilibrul ecosistemului și liniștea comunităților rurale, ci ar genera și un venit substanțial pe care statul îl poate încasa de la vânătorii străini. Până când autoritățile nu vor implementa o reducere reală a populației de urși, în toate regiunile țării unde există aceste efective supradimensionate vom continua să ne confruntăm cu aceleași probleme grave.
