Istoria culturală a neamului nostru își are rădăcinile adânc înfipte în pământul încărcat de memorie al Târgoviștei, un loc unde meșteșugul literelor de plumb a transformat graiul românesc în document istoric etern. Pe latura de sud-est a Curții Domnești, chiar lângă poarta mare utilizată în timpul domniei voievodului Constantin Brâncoveanu și în imediata apropiere a bisericii Sfânta Vineri, își deschide porțile Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești. Găzduită cu demnitate în incinta Casei Aramă, instituția ascunde sub bolțile sale o poveste arhitecturală zbuciumată și fascinantă. Clădirea pe care o admirăm astăzi a fost reconstruită integral din temelii pe locul unde, odinioară, se înălța o veche casă egumenească, o construcție la ridicarea căreia au trudit din greu călugării de la Mănăstirea Dealu în anul 1802, imediat după ce un cutremur devastator afectase chiliile lăcașului de cult. Trecerea timpului și vitregiile istoriei au transformat destinația acestui spațiu, astfel că la începutul secolului al XX-lea casa a funcționat ca internat școlar particular, a devenit ulterior sediu al poliției orașului, iar în anii tulburi ai Primului Război Mondial a servit drept comandament pentru trupele germane, din vechea structură inițială mai păstrându-se în prezent doar două ziduri interioare de rezistență. La parterul acestei fortărețe a memoriei a fost amenajat cu migală muzeul ce adăpostește mărturiile palpabile ale unuia dintre cele mai inovative și revoluționare meșteșuguri ale secolului al XV-lea, și anume tiparul cu litere mobile. Circuitul expozițional propune vizitatorului o incursiune cronologică captivantă, care debutează cu primele forme arhaice și suporturi primitive folosite pentru scriere, continuând firesc cu momentul epocal al inventării tiparului de către Gutenberg și răspândirea sa rapidă pe continentul european. Introducerea acestei tehnologii sfinte în Țara Românească este marcată prin capodoperele în limba slavonă ieșite de sub presa călugărului Macarie, fiind vorba despre Liturghierul din 1508, Octoihul din 1510 și Evangheliarul din 1512, toate realizate la Târgoviște, recunoscută oficial drept adevărata vatră a tipăriturilor românești. Din acest centru spiritual de prim rang va porni mai târziu legendarul diacon Coresi, cel care avea să sădească definitiv în mintea și sufletul oamenilor ideea fundamentală că și în limba română se poate citi și înțelege cuvântul Domnului. Activitatea sa tipografică uriașă, desfășurată cu mândrie atât în cetatea Târgoviștei, cât și la Brașov, este superb ilustrată în colecțiile muzeului prin exemplare rare precum Triodul Penticostar din 1578, Evangheliarul slavonesc din 1579 sau Evangheliarul românesc din 1561. Procesul ireversibil de impunere definitivă a limbii române în textul tipărit este evidențiat prin volume de o valoare inestimabilă scoase de sub teascuri în secolul al XVII-lea, cum sunt Evanghelia învățătoare, Pravila de la Govora sau Îndreptarea legii în Țara Românească, dar și prin lucrări fundamentale din regiunile istorice vecine, precum Cazania lui Varlaam în Moldova, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei sau Noul Testament de la Bălgrad în Transilvania. În finalul acestei călătorii prin veacuri, scrierile didactice și operele de literatură beletristică expuse în ediții princeps aparținând secolului al XIX-lea, semnate de marii clasici Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri sau Dimitrie Bolintineanu, marchează simbolic momentul istoric al abandonării definitive a alfabetului chirilic și al adoptării oficiale a alfabetului latin, definitivând astfel identitatea culturală a unei națiuni care a învățat să își păstreze trecutul prin forța sacră a literei tipărite.
F.M. | Foto: Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște
