26 mai 2026
Ultima ora
Home / Actualitate / Videle si Nisporeni s-au infratit oficial: Proiect de mediu de 400.000 de euro pentru tinerii din localitate

Videle si Nisporeni s-au infratit oficial: Proiect de mediu de 400.000 de euro pentru tinerii din localitate

Orașul Videle (județul Teleorman) și orașul Nisporeni (Republica Moldova) au semnat oficial acordul de înfrățire, deschizând o nouă etapă de colaborare transfrontalieră. Evenimentul, desfășurat la sediul Primăriei Nisporeni, a reunit reprezentanți ai administrației publice locale și raionale, primari din regiune și delegații din România, inclusiv din Moșna, Sângeorz-Băi și Năsăud, alături de reprezentanți ai Societăților Culturale „Ginta Latină” și „Astra”. Într-o atmosferă caldă, partenerii au discutat despre oportunitățile de dezvoltare comună și schimbul de bune practici în domenii de interes major. Dincolo de puternica încărcătură culturală și istorică, această înfrățire are o componentă economică extrem de importantă, axată pe atragerea de fonduri europene. Primarul orașului Videle, Cornel Gogan (foto), ne-a declarat în exclusivitate că vizita a fost planificată riguros timp de mai multe luni, având ca scop principal depunerea unui proiect comun pe o axă de mediu. „Împreună cu orașul Nisporeni, am hotărât să depunem un proiect privind amenajarea unor terenuri, transformându-le în locuri de recreere pentru tineri. Partea română, prin orașul Videle, va depune un proiect în valoare de 400.000 de euro pentru amenajarea unei promenade pe un dig pe care l-am preluat de la Compania Apele Române. Urmează să îl modernizăm pentru recreerea tinerilor și pentru ca cetățenii orașului să aibă posibilitatea să facă sport”, a explicat edilul Cornel Gogan. Edilul din Teleorman s-a arătat profund impresionat de comunitatea din Republica Moldova, subliniind dorința puternică de dezvoltare a acesteia. „A fost un eveniment interesant. Chiar dacă ei sunt o țară care nu face parte astăzi din Uniunea Europeană, își doresc foarte mult acest lucru și avem de învățat din experiențele lor. Am fost impresionat de faptul că în Republica Moldova găsim România de acum 20 de ani. Am regăsit valorile și principiile lor, pe care noi, din nefericire, nu le-am pierdut, dar le-am deformat”, a conchis primarul orașului Videle.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu