Observăm cu toții declinul sectorului cultural din România, însă presa tipărită refuză să dispară, în ciuda dificultăților enorme. Deși furnizăm constant datele statistice necesare monitorizării sectorului prin formularul Cult.4, considerăm necesară corelarea acestor responsabilități cu mecanisme concrete de sprijin guvernamental, care să stimuleze activitatea editurilor. În ciuda procesului de digitalizare, de ce sunt încă necesare documentele pe suport de hârtie ca dovezi ale identității sau activității noastre? Se observă un dezechilibru între reglementările administrative stricte și lipsa mecanismelor de sprijin financiar pentru difuzorii de presă. Un colaborator îmi sugera recent că puterea ar crește dacă Gazeta Munteniei s-ar uni cu alte publicații. Deși forța grupului este de netăgăduit, realitatea ne arată că, asemenea degetelor de la o mână, nu toți editorii „vibrează” pe aceeași lungime de undă. Fiecare publicație are spiritul său, iar a ne păstra independența înseamnă a ne păstra vocea autentică. Astăzi, jurnalismul de tipar este una dintre cele mai grele meserii. Există o prăpastie uriașă între discursurile politice despre cultură și faptele celor care ar trebui să o susțină. Noi, cei care încă tipărim pe hârtie, nu facem doar presă; noi ducem o luptă de gherilă pentru dreptul publicului de a avea acces la o informație pipăibilă, asumată și corectă. Hârtia are valoare pentru că este unică.
Autor Florent MOCANU
