Astăzi, ziua s-a frânt în mii de bucăți,O povară de plumb pe umerii obosiți,
Dar din greul acesta, prin mări de tăceri,
Am scos la lumină adevăruri și vreri.
În redacție, timpul a curs în răspăr,
Căutând printre fapte un fir de adevăr,
Și-n timp ce condeiul săpa neîncetat,
Rezultatul muncii, în ziar s-a arătat.
Dar cum să îi ierți pe cei ce stau muți?
Pe lașii ce trec prin viață pierduți,
Pe indiferenții cu suflet de sticlă,
Ce n-au nici mândrie, ci doar o mică frică?
Ei tac când furtuna lovește în porți,
Se ascund în mulțime, de parcă-s morți,
Dar tu ai ales să fii voce și scut,
Chiar dacă drumul a fost dur și abrupt.
Rămân în urmă umbrele celor ce-au tăcut,
Iar munca ta strălucește, un semn cunoscut,
Căci în jurnalism, când inima-i trează,
Niciun laș nu poate să-ți stingă o rază.
