Am traversat recent capitala țării noastre, București, și am fost martorul unor schimbări profunde care reflectă o societate în continuă transformare. Lăsând la o parte traficul bara la bara din zona Chitila, am observat o efervescență generală, o forfotă umană specifică unui oraș mare. Până și la fosta mea facultate (fără a-i da numele), modernizarea și-a făcut simțită prezența. Acum, parcarea este reglementată printr-un sistem nou, “modernizat”, după cum spun administratorii. Barierele închise impun un ritual nou: fiecare automobil trebuie să aștepte finalizarea plății la aparat înainte de a putea ieși, un proces care, deși eficientizează, adaugă un pas în plus rutinei zilnice. Toate aceste schimbări par a indica un progres, o aliniere la standarde moderne. Cu toate acestea, regretul profund apare când, la doar câțiva pași sau în alte zone ale orașului, realitatea dureroasă a sistemului medical lovește în plin. Oameni bolnavi, veniți de la sute de kilometri distanță, își caută sănătatea în spitalele capitalei, așteptând ore în șir medicii. Contrastul dintre fluiditatea (sau încercarea de fluiditate) traficului și blocajele din sistemul sanitar este frapant și dureros.
