Ca să scriem, luăm condeiul în mână,Vechi obicei, taină străbună.
Dar, iată, noua modă: mouse-ul sub palmă,
clic pe ecran, în liniște calmă.
Când ai un rost de ținut,
Fii drept și neîntrecut.
Numai aerul, lipsit de-mbrățișare,
dacă apasă, condeiul sus sare.
Când scriem, oare cum se mișcă pana?
Urme de cerneală, sau pixeli, o liană.
Ai condei, ai parte de-un drum firesc,
dar și fără, în fața relelor, putem să-nflorim și să creștem.
Și vremea de afară învață a scrie,
prin ploaia ce cade, în nesfârșită frământare vie.
Școlarul harnic, din zori și până-n noapte,
iubește condeiul, ascultă șoapte.
Și soarele însuși, oarecum, muncește,
scriind pe cerul gol, cu raze aurii, povești.
