22 mai 2026
Ultima ora
Home / Actualitate / Arges: Dr. ing. Radu Dumitrache, despre preocuparile actuale ale Ocolului Silvic Musatesti

Arges: Dr. ing. Radu Dumitrache, despre preocuparile actuale ale Ocolului Silvic Musatesti

Dr. ing. Radu Dumitrache (foto), șeful Ocolului Silvic Mușătești din cadrul Direcției Silvice Argeș, ne-a oferit  detalii, în exclusivitate, despre activitățile și provocările curente ale ocolului. „Anul acesta, mai mult ca oricând, societatea românească necesită stabilitate și predictibilitate economică. Acest lucru se poate atinge, în primul rând, printr-o activitate caracterizată de profesionalism și experiență în fiecare ramură specifică. Deși spectrul reorganizării Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva va perturba, iminent, activitatea – cel puțin la nivel administrativ, pentru o perioadă, sperăm, cât mai scurtă – estimăm realizarea tuturor indicatorilor de performanță până la finele anului 2025. Întreaga noastră activitate are la bază respectarea strictă a legislației, a normelor tehnice în vigoare și a amenajamentelor silvice aprobate prin ordin de ministru. Ca date tehnice, menționăm că am realizat împăduriri pe 18 hectare, folosind specii autohtone valoroase precum molidul și paltinul de munte, și am introdus specii de mare valoare, cum ar fi laricele. De asemenea, lucrările de îngrijire și conducere a arboretelor depășesc 500 de hectare. Din activitățile comerciale, preconizăm venituri totale de peste 8,3 milioane de lei (83 miliarde lei vechi), cu un profit brut ce va depăși 800 de mii de lei (8 miliarde lei vechi). Dorim să subliniem că silvicultura românească actuală se bazează pe activitatea unor specialiști cu o vastă experiență în domeniu, fapt reflectat în modul eficient de gospodărire a pădurilor din România. Această realitate este evidentă, indiferent de multitudinea de știri false și dezinformări care circulă pe rețelele sociale”, a concluzionat dr. ing. Radu Dumitrache.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu