Astăzi, când sărbătorim nașterea Maicii Domnului, ocrotitoare a municipiului Târgoviște, Corneliu Ştefan, preşedintele CJ Dâmboviţa, a participat la ședința festivă a Consiliului Local Municipal, care a urmat Sfintei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană. „Târgoviște – fosta Capitală a Țării Românești, Vechea Cetate de Scaun sau Capitala celor 33 de voievozi – este pentru noi ACASĂ, locul în care trăim și pe care îl iubim. Adevărata valoare a orașului o dau târgoviștenii, care prin grija lor pentru tradiții și cultură, scriu zi de zi, povestea municipiului. Împreună formăm o mare familie, care lucrează în același scop: să facem din Târgoviște și Dâmbovița un loc mai bun, un loc în care ne place să ne creștem copiii. Iar o dovadă că munca noastră dă rezultate este faptul că, în ultimul timp, tot mai mulți vizitatori și profesioniști în turism descoperă și promovează frumusețea orașului și a județului nostru. Îl felicit pe primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, echipa sa și Consiliul Local pentru toate realizările. Consiliul Județean Dâmbovița rămâne același partener de încredere în dezvoltarea comunității. Și, bineînțeles, îi felicit pe târgovișteni – să rămânem uniți și să ne dezvoltăm împreună – aici, ACASĂ! La mulți ani, Târgoviște! La mulți ani, târgovișteni! La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfintei Fecioare Maria!”- a spus Corneliu Ştefan, preşedintele CJ Dâmboviţa.
Home / Actualitate / Targoviste: Corneliu Stefan, presedintele CJ Dambovita, a participat la sedinta festiva a Consiliului Local Municipal







