A fost mai mult decât o activitate… a fost o întoarcere la rădăcini.
Am văzut copii, părinți, profesori și oameni din comunitate care, împreună, au redescoperit un meșteșug vechi românesc – încondeierea ouălor – și, odată cu el, bucuria lucrurilor simple, făcute cu suflet.
Pricesnele au adus o emoție aparte… acea liniște pe care o simțim doar în preajma marilor sărbători. Un moment care ne-a apropiat și ne-a reamintit cât de important este să păstrăm vii tradițiile noastre.
Le mulțumesc și îi felicit pe organizatori – prof. itinerant Fericei Dana-Diana (CJRAE Dâmbovița) și prof. Stan Cornelia, director al Liceului Teoretic „I.C. Vissarion” – pentru implicare și pasiune, dar mai ales pentru grija de a duce mai departe aceste valori și de a le transmite generațiilor tinere, prin inițiative care dau sens și suflet comunității.
În același timp, îi mulțumesc invitatului special, doamna Claudia Gilia, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative și președinte al Senatului Universității „Valahia” din Târgoviște, o voce importantă a mediului academic dâmbovițean, care ne-a onorat cu prezența și a susținut, prin implicarea sa, importanța educației și a valorilor autentice în formarea noilor generații.







