‟Unde nu este lege, acolo nu este libertate!”
MOTTO:
“Masca jos, dacǎ cugetul este curat”.
G. BARIȚIU
A ieşit de sub tipar nr. 387 al publicaţiei regionale “Gazeta Munteniei”, periodic de informaţie social economică. Din cuprinsul acestei ediţii spicuim: Editorialul intitulat Va putea reînvia presa tipărită? – semnat de directorul Florenţ Mocanu: “Pe bătrânul nostru pământ se mai petrec, câteodată, și miracole. Nu știu de ce, dar eu aștept un miracol: reȋnvierea presei scrise tipărite! Căci drumul publicisticii tipărite – ca şi al existenţei noastre – trebuie să meargă ȋnainte. Un ziar tipărit are avantajul că se păstrează mai uşor şi, pe neaşteptate, formează o colecție gata de consultat oricând avem nevoie. Noi scriem cu pixul propriu, în timp ce alții lucrează cu mijloacele şi resursele altora.
Inventarea online-ului, însă, a schimbat complet ecuația. Ei bine, să spunem cum stau lucrurile în realitate. În lipsa unei legislații clare, ȋntreaga presă va fi grav afectată. Cum de s-a putut întâmpla așa ceva?
Un site web poate pieri într-o secundă, ziarul tipărit poate transmite informația mult timp. Este în folosul societății să încheiem această disputǎ a prezentului? Va fi aşa cum se dorește, va fi aşa cum vor unii stǎpâni… Dar nu poți fi în același timp și angajat la stat, și administrator de afaceri, și mecanic, și ziarist bun.
În prezent, Online-ul stă la aceeaşi masă cu ziarul tradițional. Poziția unui gazetar “tradiţional” este justificată. Codul Fiscal defineşte ZIARUL şi REVISTELE ca fiind orice tipărituri care au cod ISSN, cu obligaţiile fiscale de rigoare. Ziarul tipărit intră conform legii în depozitele bibliotecilor (care au dreptul la Depozitul legal). Amintim aici: Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei Române și alte mari biblioteci din țară. Acest lucru este deopotrivă valabil şi pentru site-uri. Reprezentanții acestora sunt și ei invitați să depună la aceste biblioteci câteva exemplare pe ediție. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă! Acest proverb românesc se potrivește excelent situaţiei existente din domeniul presei scrise. E mai simplu să construim un site, să ne luăm informațiile din mediul online și să fim ziariști de birou. Totul e limpede! Există și o acțiune în clişee stricte. Este o situație ȋngrijorătoare: oricine poate face jurnalism online.
Ignoranță și nepăsare: Iată problema noastră socială. Se impune o selectare ce implică mai multă abilitate. Aceste greșeli și altele asemǎnǎtoare ne vor costa scump și suntem întristaţi că ele există.
Viitorul ne obligă a ne adapta la cerinţele societăţii informaţionale și comunicaţionale”, precum şi articole referitoare la: Dâmbovița: “Luna Plantării Arborilor” în cadrul Direcției Silvice Judeţene, Argeș: Primăvara 2023 – prilej de întâlnire în cadrul Ocolului Silvic Muşăteşti, Prahova: Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte a primit “Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, Ialomița: Școala Gimnazială Perieți, gazda reprezentanților APM în cadrul proiectului “Săptămâna verde”, Buzău, Puiești: Direcţia pentru Agricultură Județeană a continuat seria întâlnirilor în scopul promovării PNS 2023-2027, Brăila: Garda de Mediu a aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 22.500 lei, Giurgiu: Colaborare transfrontalieră, Teleorman: Activitate educativă în cadrul programului “Săptămâna Verde”, Călăraşi: Elevi de la Colegiul Economic, în vizită la APM, Finanțiștii ialomițeni au colectat la bugetul de stat, în primele două luni ale anului, suma de 187,24 milioane lei, Târgoviște: Campania de donare de sânge “Uniți pentru viață”, Dâmbovița: Depozitul de deşeuri de la Aninoasa este plin, ANIF- Dȃmbovița a început Amenajarea de Irigaţii Titu – Ogrezeni, Reducerea simțitoare a tarifului la energie și gaze – soluția COAL Argeș pentru ȋmbunǎtǎțirea nivelului de trai.
“GAZETA MUNTENIEI” – ziarul tuturor muntenilor!
Florenţ Mocanu / UZPR
Senior editor şi redactor şef al ziarului regional “Gazeta Munteniei”