Ziarul regional “Gazeta Munteniei” a împlinit 17 ani de existență.
Vă mulţumesc pentru încredere şi susținere!
Au fost 17 ani plini de muncă îndrăgită, în care materialele jurnalistice și cititorii au fost pe primul loc. În 2020, vom atinge majoratul, căci împlinim 18 ani de existenţă!
Ziarul “Gazeta Munteniei” a fost fondat în anul 2003, fiind una dintre cele mai importante publicații care promovează valorile tradiționale românești.
De atunci şi până în prezent, publicaţia noastră a făcut faţă tuturor răutăților care s-au spus, de-a lungul vremii, precum și tuturor guvernărilor, care s-au succedat pe scena politică a ţării.
De altfel, trebuie spus faptul că o mare parte a publicului român a înțeles cât de importantă este o presă serioasă.
Mergem înainte!
Fie ca în anul care prin bunăvoința Domnului ceresc păşim, să găsim rezolvare la probleme, împliniri pe toate planurile!
Le urez un sincer La Mulți Ani, tuturor cititorilor ziarului regional “Gazeta Munteniei”, celor care îl citesc şi celor care îl vor citi!
La Mulți Ani, tuturor colaboratorilor noștri!
Dipl. ing. jurnalist Florenţ Mocanu, editor şi fondator al ziarului regional “Gazeta Munteniei”, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), vicepreşedinte al Asociaţiei Forumul Montan din România – Filiala Dâmboviţa



