16 apr. 2026
Ultima ora
Home / Actualitate / Dambovita, Titu: Primavara incepe cu vesti bune pentru categoriile vulnerabili

Dambovita, Titu: Primavara incepe cu vesti bune pentru categoriile vulnerabili

Primăvara începe cu vești bune pentru cei care au cea mai mare nevoie de sprijin.
Începând din această perioadă, în urma publicării O.U.G. nr. 9/2026 în Monitorul Oficial, la Titu intră în vigoare reduceri importante la taxele și impozitele locale pentru categoriile vulnerabile.
Este o măsură firească de echitate și respect față de persoanele care se confruntă zilnic cu provocări suplimentare.
Impozit pe clădiri
• 50% reducere pentru locuința de domiciliu a persoanelor cu handicap grav sau a reprezentanților legali care le au în îngrijire;
• 25% reducere pentru persoanele cu handicap accentuat;
• 15% reducere pentru clădiri cu vechime între 50–100 de ani;
• 25% reducere pentru clădiri mai vechi de 100 de ani.
Impozit pe teren
• 50% reducere pentru terenul aferent locuinței persoanelor cu handicap grav;
• 25% reducere pentru handicap accentuat.
Impozit auto
Pentru un singur autoturism sub 2000 cmc, la alegere:
• 50% reducere pentru handicap grav;
• 25% reducere pentru handicap accentuat.
Persoanele îndreptățite sunt așteptate la Serviciul Taxe și Impozite Locale Titu pentru depunerea documentelor justificative.
Important: În Titu, impozitele sunt stabilite la nivelul minim prevăzut de lege și nu există cote adiționale. Ordonanța se aplică direct, fără a fi necesară o hotărâre a Consiliului Local.
Primăvara înseamnă speranță. Iar administrația locală trebuie să însemne sprijin real, mai ales pentru cei vulnerabili.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

Partners

traduceri autorizate Iasi