13 aug. 2026
Ultima ora
Home / Actualitate / Targoviste: Festivalul International al Artelor Spectacolului Babel FAST

Targoviste: Festivalul International al Artelor Spectacolului Babel FAST

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului  Babel FAST, ediția a 14-a a avut loc la Teatrul “Tony Bulandra”,  din Târgoviște, între 6 și 14 iunie 2026.

BABEL este un festival al diversității și al întâlnirilor minunate. E o punte ce leagă civilizații și unește toate artele la Târgoviște. În doar șapte zile de festival au avut loc: spectacole de teatru, dans și cinema, muzică, teatru de stradă, expoziții, workshopuri, conferințe, parada Babel, nelipsita sesiune de fotografii din foaierul teatrului, instantanee foto realizate de către Simion Buia, iar din acest an “Baby Babel”, noua secțiune destinată bebelușilor și a sa paradă.

În 2026 au participat 23 de țări: Italia, Polonia, Bulgaria, Scoția, Algeria, Macedonia, Franța, Japonia, Coreea de Sud, Argentina, China, Marea Britanie, Turcia, Armenia, Ucraina, Germania, Kazahstan, Republica Moldova, Portugalia, Mexic, SUA, Belgia, Spania. Și 12 directori de teatru și festivaluri de teatru din Europa și din Asia.

Ce a fost nou la festival?

Pe lângă sesiunea de instantanee fotografice susținută de către fotograful Simion Buia, din ultimii ani, au apărut alte activități permanente în festival. Unele destinate copiilor mici, adică a celor cu vârste 0-03 ani:  Baby Babel, Grădina lui Baba, Parada Bebelușilor. Apoi expozițiile de ceramică și kimonouri, filmele de la Cinematograful “Independența” din Târgoviște.

Alte activități noi au fost spectacolele de monodramă în program, dar și  minunata parada muzicală, susținută de “P-Funkingband”, Italia. Trupa a cântat în fața Teatrului “Tony Bulandra” la deschidere, apoi în Centrul Vechi și în Piața Mihai Viteazul, unde, alături de publicul numeros, au dansat, apoi s-au fotografiat.

În parcul Mitropoliei a fost amenajată Grădina lui Baba, numită așa după primele silabe rostite de un sugar.  Un spațiu gândit pentru părinții și bebelușii lor, creat din necesitate. Un loc de cunoaștere. Pruncul până în trei ani cunoaște viața printre sunete și culori, apă și lumină. Cu muzică, jocuri, mascota Baba, care a fost și de vânzare, micii dirijori, ferma Baba, activități de creație cu cei mici în cafeneaua “Fragilistic” unde a avut loc și o expoziție, Grădina Baba e deja o lume, a devenit cunoscută.

S-a închiat BABEL FAST 

Tema din acest an a fost “timpul”, iar la Babel F.A.S.T. de la Târgoviște.

Timpul a adunat iar sub pălăria Babel F.A.S.T. la Târgoviște alături de 12 directori de teatre și festivaluri de teatru din Asia și din Europa pe care domnul Mc Ranin i-a invitat din: China (Asociația Teatrelor), Polonia, MacedoniaCoreea de SudMarea Britanie (director al Festivalului Shakespeare), Tunisia, India – IEPAR, Egipt, Alger.

 

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu