
Pasionații de autovehicule istorice sunt invitați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a II-a ediție a „Raidului Suedezelor pe Drumul Brâncovenilor”. Evenimentul reface traseul cultural dintre Curtea Domnească din Târgoviște și Palatul Potlogi. Organizat de Retromobil Club România în parteneriat cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”, evenimentul aduce în fața publicului mașini suedeze de epocă emblematice. Manifestarea se bucură de patronajul cultural al Ambasadei Suediei la București și al Consulatului Suediei la Cluj. Caravana va putea fi admirată mai întâi la Palatul Potlogi, între orele 10:30 și 12:30. Ulterior, coloana de mașini va porni spre municipiul Târgoviște, unde va fi organizată o expoziție statică spectaculoasă chiar la baza Turnului Chindiei, între orele 15:00 și 18:00. Acțiunea se va muta duminică în județul Ilfov, la Palatul Mogoșoaia, unde va avea loc premierea.
Foto: Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște


