Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită în această vară la o incursiune emoționantă în universul rural de odinioară, prin expoziția „Gabriel Popescu – Oameni și locuri din satul natal”, care marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea Casei Atelier din Vulcana-Pandele.Selecția de lucrări aduce în fața publicului peisaje, portrete și scene din viața satului realizate în tehnici diverse, de la gravură și monotip până la desene în creion, cărbune și tuș. Aceste opere deosebite fac parte din valoroasa donație oferită de nepoata artistului, istoricul de artă dr. Gabriela Ioana Beldiman. După succesul expoziției de la Muzeul de Istorie, lucrările revin acum chiar în locul care le-a inspirat creația, oferind un context cu totul special. Fiecare detaliu păstrează vie memoria oamenilor și locurilor care au marcat destinul marelui gravor român. Vă așteptăm cu drag să treceți pragul Casei Atelier și să redescoperiți autenticitatea satului de altădată!
F.M. | Foto: Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”


