Notă de autor: În liniștea nopții de 26 spre 27 decembrie 2025, petrecută la Târgoviște, visul mi-a purtat pașii pe drumurile de sub dealul verde. Acolo, într-un decor suspendat între realitate și simbol, s-a născut o poveste despre datoria de redactor, despre pericol și despre o prezență feminină providențială. Redau mai jos versurile care au izvorât direct din acest univers oniric.
Pe iarba crudă, sub cer de Târgoviște,
Conduceam spre culme, pe terenul nins de gând,
Când o femeie, apărută ca o barieră-n cale,
M-a oprit din drumul meu, tăcută și pândind.
Dar din mașina mea, unealtă a mișcării,
I-am întins cu mândrie, prin geamul dat în jos,
„Gazeta Munteniei” – viața și crezul meu,
Tiparul pe care, ca redactor, l-am scris cu folos.
În spate, în portbagaj, o butelie sub presiune
Lăsa să scape vapori, un abur dens și greu,
Iar ea, femeia străină, s-a dus în fața roților,
Să risipească pericolul, ajutând efortul meu.
