„Astăzi am fost prezent în raionul Ialoveni, pentru a sărbători, împreună cu fraţii noștri de peste Prut, Ziua Independenței Republicii Moldova – o zi ce poartă în ea forța libertății, demnitatea unui popor și puterea unității. Ne leagă istoria, limba și credința, dar mai presus de toate este fraternitatea – mai puternică decât orice graniță, pentru că între cele două maluri ale Prutului se vorbește aceeași limbă și bate aceeași inimă. Județul Dâmbovița și raionul Ialoveni au o legătură de suflet, dar și de fapte. După ce, cu fonduri de la Consiliul Județean Dâmbovița, a fost construită o grădiniță pentru micuții din comuna Ruseștii Noi, în fiecare vară, copiii din Ialoveni vin în tabără la noi, în Dâmbovița, pentru a se bucura de frumusețile locurilor noastre și de prietenia ce ne leagă. La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani, frați de peste Prut!”- a transmis Corneliu Ștefan, președintele CJD Dâmbovița.





Home / Actualitate / Presedintele CJD, Corneliu Stefan, prezent in raionul Ialoveni, pentru a sarbatori, impreuna cu fratii de peste Prut, Ziua Independentei Republicii Moldova!


