Jurnalistul Virgil Voinescu, membru al UZPR, membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni, a plecat să se odihnească. Virgil Voinescu a murit discret, nu a stârnit – cum le stă unora în fire, îndeobşte – valuri în jurul lui. El a urmat cursurile primare şi gimnaziale la Şcoala Generală din Titu-Gară. Era absolvent al Liceului „I. C. Vissarion” din orașul Titu. În acelaşi oraş a absolvit o şcoală postliceală de electromecanică şi o alta de maiştri. Este licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Social-Politice – specializarea Jurnalism – a Universităţii „Valahia” din Târgovişte. A fost o vreme tehnician la Întreprinderea de Aparataj Electric din Titu şi colaborator la ziarul „Dâmboviţa”, săptămânalul „România Mare” şi revistele „Târgoviştea”, „Politica”, „Streinu” şi „News letter” (Universitatea „Valahia” – specializarea jurnalism); redactor la „Jurnal de Dâmboviţa”. A debutat cu poezie în „Dâmboviţa. Supliment cultural”. Debut editorial cu volumul „Reflecţiile pasiunii”, la editura târgovişteană „Macarie” (1998). Poezia sa este una reflexivă, cu o metaforizare sugestivă, surprinzând momente obişnuite de existenţă. Virgil Voinescu a terminat călătoria prin această lume care-și spune „liberă”. El mai avea puţin şi împlinea 70 de ani! Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște în împărăția cerului și condoleanțe familiei îndoliate!



