Cu forţa speranței abandonate
S-a învârtit satul în pământ,
Un truditor al slujbei se adăposteşte
Când știe că sufletul său nevinovat
Mergea pe un drum bătut de ţară,
Cu forţa speranței zadarnice
Un biet profesor – ca un sfredel de foc,
Vieţuieşte în obştea copiilor săraci, dar cinstiţi
Asemenea părinţilor lor, conștienți și responsabili
Precum păsările codrului – ca o umbră de melancolie,
Cu forţa speranței unei coperți de carte
Lumina pătrunde în vene și artere,
Ea nu oboseşte, suspină şi își spune oful
Sălăşluieşte în sufletul său curat şi plin de răni dureroase
În laboratorul de anatomie, ca un fagure prins de stânci.
