27 ian. 2023
Ultima ora
Home / Actualitate / Ziua Nationala Fara Tutun – Raporteaza fumatul ilegal in spatii publice! Ia atitudine!

Ziua Nationala Fara Tutun – Raporteaza fumatul ilegal in spatii publice! Ia atitudine!

Pe 17 noiembrie marcăm Ziua Națională Fără Tutun. Cu acest prilej și ținând cont de campaniile de educare și informare desfășurate de InfoCons la nivel național, printre care se numără și „Stop consumului tuturor produselor destinate fumatului” (campanie realizată în concordanță cu bunele practici europene pentru interzicerea consumului de tutun sub orice formă în spațiile indicate conform legii), Mișcarea de Protecția Consumatorilor vine în sprijinul cetățenilor cu Aplicația Gratuită InfoCons, secțiunea SOS – numere de urgență.

Astfel, pentru a contribui real la creșterea gradului de conștientizare asupra impactului pe care tutunul îl are asupra sănătății oamenilor, cetățenii, în calitatea lor de consumatori, pot apela autoritățile locale cu atribuții în domeniu direct din Aplicația InfoCons secțiunea SOS, în cazul în care observă încalcarea reglementărilor privind interzicerea tutunului în mediile închise.

Conform legii 349/2002, fumatul este INTERZIS în:

-toate spaţiile publice închise;

-spaţiile închise de la locul de muncă;

-mijloacele de transport în comun;

-locurile de joacă pentru copii;

-unităţile sanitare, de învăţământ;

-precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

De asemenea, este interzisă inclusiv utilizarea ţigaretei electronice în mijloacele de transport în comun.

Nerespectarea prevederilor legale este sancționată astfel:

-Pentru persoanele fizice, amenda este cuprinsă între 100 și 500 de lei;

-Pentru persoanele juridice, nerespectarea prevederilor legale se sancţionează „cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.”

Aplicația InfoConsdezvoltată independent și transparent, unică la nivel internațional, este disponibilă acum în 33 de limbi  pentru a facilita utilizarea și înțelegera informațiilor pentru toți consumatorii , în limba maternă.

Aplicația InfoCons  oferă acces direct la:

-Scanarea codurilor QR de pe etichetele energetice ale produselor electrocasnice și ale dispozitivelor electronice;

-Scanarea codurilor de bare ale produselor agroalimentare pentru a afla ingredientele, numărul și tipul aditivilor alimentari, alergeni, cantitatea de zahăr, sare, calorii;

-Toate numerele utile și de urgență la nivel local, național și internațional;

-Alertele pentru produsele alimentare și nealimentare;

Descarcă Aplicația InfoCons AICI

Cum arată statisticile la nivel national privind consumul de tutun?

Conform datelor de pe Eurostat, România se situează pe locul 14 în Uniunea Europeană în ceea ce privește proporția celor care fumează zilnic. Deși fumează zilnic o proporție mai mică decât în cazul bulgarilor (28,7%), grecilor (23,5%), sau germanilor (21,9%), românii fumează zilnic într-o proporție considerabil mai mare decât suedezii 6,4%) și finlandezii (9,9%).

În general, 30,0% (5.5 milioane) dintre adulți s-au declarat fumători curenți de țigări (39,5% dintre bărbați și 21,2% dintre femei). Aceștia consumă în medie 16.5 țigări pe zi (bărbații 18,1, femeile 13,7).

Care sunt beneficiile renunțării la tutun?

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, în urma renunțării la tutun apar următoarele beneficii.

-Dupa doar 20 de minute de la ultima tigara fumata, ritmul cardiac scade.

-In decurs de 12 ore, nivelul de monoxid de carbon din sange scade la normal.

-In decurs de 2-12 saptamani, circulatia se imbunatateste si functia pulmonara creste.

-In decurs de 1-9 luni, tusea si transipratia crescuta va scadea.

-In termen de 5-15 ani, riscul de accident vascular cerebral este redus la cel unui nefumator.

-In decurs de 10 ani, rata de deces prin cancer pulmonar este aproximatv la jumatatea unui fumator.

-In termen de 15 ani, riscul de boli de inima este echivalent cu cel al unui nefumator.

Beneficiile renuntarii la tutun reprezentate pe diferite varste:                  

-La aproximativ 30 de ani, speranta de viata creste cu 10 ani.

-La aproximativ 40 de ani, speranta de viata creste cu 9 ani.

-La aproximativ 50 de ani, speranta de viata creste cu 6 ani.

-La aproximativ 60 de ani, speranta de viata creste cu 3 ani.

 

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

prices web design Dubai beton amprentat
panouri radiante incalzire in pardoseala caviar bucuresti caviar dubai Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasistrategii de promovare vidanjare iasi
avocat ploiesti
beton imprime paris creare magazin online traduceri autorizate Iasi realizare site anunturi