26 sept. 2023
Ultima ora
Home / Actualitate / Jandarmeria Dambovita – “Ziua Portilor Deschise” – 31 mai 2023

Jandarmeria Dambovita – “Ziua Portilor Deschise” – 31 mai 2023

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mircea cel BătrânDâmboviţa organizează miercuri, 31 mai a.c., între orele 10.00 – 12.00, la sediul unității din municipiul Târgoviște, Bulevardul Regele Carol I, nr. 49, o acţiune de informare și promovare dedicată elevilor de liceu, școlarilor și preșcolarilor.

Activitatea se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Copilului – 1 Iunie şi are ca scop familiarizarea copiilor cu privire la rolul, atribuţiile şi misiunile jandarmilor dâmbovițeni.

Programul activităţii:

  • Prezentarea materialelor de intervenţie şi protecţie;
  • Prezentarea materialelor specifice jandarmilor montani;
  • Prezentarea ţinutei militare;
  • Prezentarea tehnicii auto din dotarea Jandarmeriei dâmbovițene;
  • Prezentarea unui exercițiu de autoapărare;
  • Prezentarea unor exerciții demonstrative cu câinii de serviciu;
  • Prezentarea unor exercițiu demonstrativ de intervenție antiteroristă.

Invităm părinții, cadrele didactice și copiii să fie alături de noi la acest eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Copilului – 1 Iunie.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

prices web design Dubai beton amprentat
panouri radiante incalzire in pardoseala caviar bucuresti caviar dubai Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasistrategii de promovare vidanjare iasi
avocat ploiesti
beton imprime paris creare magazin online traduceri autorizate Iasi realizare site anunturi