25 ian. 2021
Ultima ora
Home / Actualitate / IPJ Dambovita: Dezbateri organizate de politistii damboviteni, de Ziua Internationala pentru Eliminarea Violentei impotriva Femeilor

IPJ Dambovita: Dezbateri organizate de politistii damboviteni, de Ziua Internationala pentru Eliminarea Violentei impotriva Femeilor

Recent, pe 25 noiembrie a.c., polițiștii Structurii de Prevenire a Criminalității  din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o întâlnire cu studenți ai Facultății de Drept și Științe Administrative, Universitatea Valahia, temele dezbătute vizând modalitățile de prevenire a violenței asupra femeilor.

Totodată, în cadrul acestei întâlniri , polițiștii au promovat aplicația Bright Sky RO, care vine în sprijinul victimelor violenței domestice.

Aplicația a fost dezvoltată și adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat al Fundației Vodafone România cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității), Asociația ” Necuvinte” și Asociația ”Code for Romania” și  vine în sprijinul victimelor prin oferirea de informații utile și posibilitatea stocării probelor pentru un eventual demers juridic.

Studenții au participat activ la dezbatere,  în calitate de viitori juriști, exprimând diferite puncte de vedere în ceea ce privește  domeniul drepturilor și libertăților cetațenilor și principalele măsuri ce pot fi întreprinse în cazul unei situații de violență în familie.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

automatizari porti Bucuresti mobilier scolar pressione alta cosa fare beton amprentat
beton amprentat
panouri radiante incalzire in pardoseala Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasiavocat suceava montaj tapet
avocat ploiesti creare magazin online traduceri autorizate Iasi realizare site web