În perioada 19-21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi, au organizat sesiuni de informare pentru elevii de la Școala Gimnazială ”Radu cel Mare”, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” și Școala Gimnazială ”Matei Basarab”, din Municipiul Târgoviște.
Astfel, peste 100 de elevi și 35 de cadre didactice au discutat cu polițiștii despre comportamentul care trebuie adoptat în societate, despre faptele antisociale și despre faptele de distrugere, în special cele produse în trenurile de călători.
Polițiștii vor continua seria activităților informativ-preventive dedicate tinerilor.