11 dec. 2023
Ultima ora
Home / Actualitate / Dambovita: Peste 1500 de obiecte pirotehnice au fost confiscate de jandarmii

Dambovita: Peste 1500 de obiecte pirotehnice au fost confiscate de jandarmii

Două persoane, care abordau trecătorii pentru a le oferi spre vânzare articole pirotehnice, au fost depistate de jandarmii dâmboviţeni în zona complexului comercial Pavcom, din municipiul Târgoviște.

În urma verificărilor efectuate asupra acestora au fost găsite 1510 petarde și artificii, din diferite categorii, interzise la comercializare.

Celor doi bărbați, în vârstă de 21, respectiv 28 de ani, li s-au întocmit actele de sesizare pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, acestea fiind înaintate instituțiilor abilitate pentru continuarea cercetărilor.

Reamintim cetățenilor faptul că în conformitate cu legislația în vigoare, orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.

Totodată, pentru prevenirea unor incidente, precum și a faptelor de natură infracțională, recomandăm cetățenilor următoarele:

  • să nu cumpere articole pirotehnice de la persoane neautorizate;
  • să își supravegheze copiii, aceștia fiind predispuși la pericole dacă nu înțeleg riscurile la care se expun folosind petarde și artificii;
  • să semnaleze orice încălcare a legii la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie sau prin apel la numărul unic de urgență – 112.

 Acțiunile pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul materiilor explozive vor continua și în perioada următoare.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

prices web design Dubai beton amprentat
panouri radiante incalzire in pardoseala caviar bucuresti caviar dubai Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasistrategii de promovare vidanjare iasi
avocat ploiesti
beton imprime paris creare magazin online traduceri autorizate Iasi realizare site anunturi