22 sept. 2021
Ultima ora
Home / Actualitate / Targoviste: Muzeu – Comori in obiectiv

Targoviste: Muzeu – Comori in obiectiv

În timpul cercetărilor sistematice de la Curtea Domnească din Târgoviște, întreprinse în anul 2020, a fost descoperit un artefact, considerat unicat în spațiul românesc și chiar central-vest european. Spectaculozitatea dată de manierea de execuție, dar, mai ales, de semnificația repezentării, înscrie această piesă în categoria obiectelor cu caracter magico-religios. Este vorba despre un fragment din os, de mici dimensiuni, pe care este incizată o figură antropozoomorfă, un chip cu trăsături vizibil umane, căruia i se adaugă elementele fizionomice ale unui leu. Fața, gura și nasul aparțin unui om, iar coama bogată, ochii fioroși și pătrunzători, precum și urechile sunt ale unui leu. Obiectul este atent traforat, cu incizii precise, realizate pe un plan de lucru redus ca suprafață și reprezintă, cu siguranță, o reușită artistică.

Expunerea acestei inedite descoperiri, în data de 8 septembrie 2021, cu prilejul sărbătoririi ”Zilelor orașului Târgoviște” reprezintă pentru noi, cei hărăziți în a-i descoperi și ocroti trecutul, un gest de recunoaștere, o obligativitate morală față de un simbol al verticalității. Așadar, vă îndemnăm să surprindeți tainele unei descoperiri cu contribuții însemnate la cunoașterea unor aspecte legate de viața spirituală din Târgoviștea medievală, printr-o vizită la Curtea Domnească.

Realizatorii expoziției își propun ca prin mediatizarea obiectelor rezultate din săpături arheologice, să se conștientizeze  importanța cercetărilor întreprinse, convinși că sensul acestora nu este legat doar de recuperarea și păstrarea artefactelor descoperite, ci, mai cu seamă, de dezvăluirea semnificației și integrarea lor în contexte istorice mai ample.

Artefactul poate fi văzut în perioada septembrie – octombrie 2021, la Curtea Domnească din Târgoviște, în clădirea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești, într-un spațiu special amenajat.

Evenimentul se desfășoară în concordanță cu regulile privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV -2.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

pressione alta cosa fare beton amprentat
panouri radiante incalzire in pardoseala Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasistrategii de promovare vidanjare iasi
avocat ploiesti
beton imprime paris creare magazin online traduceri autorizate Iasi realizare site anunturi