13 Dec 2017
Ultima ora
Home / Actualitate / Targoviste, editia a V-a. Festivalul-Concurs National “Ileana Sararoiu”

Targoviste, editia a V-a. Festivalul-Concurs National “Ileana Sararoiu”

FESTIVALUL – CONCURS NAŢIONAL „ILEANA SĂRĂROIU”, ediţia a V-a, se va desfăşura la Târgovişte, în perioada 18-19 noiembrie 2017 şi îşi propune ca şi anul acesta să descopere tinere talente iubitoare de folclor şi dornice de a se afirma în peisajul muzicii populare româneşti.

Concursul cuprinde secţiunea solişti vocali, la care s-au înscris  26 de concurenţi din rândul interpreţilor  cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani. Fiecare participant va prezenta în festival două melodii: o doină sau o baladă (fără acompaniament, reprezentativă pentru zona din care provine) şi un cântec cu acompaniament orchestral, cu acelaşi specific etnofolcloric (piese culese ori repertoriu personal) sau o piesă din repertoriul Ilenei Sărăroiu.

În timpul reprezentaţiei artistice, concurenţii vor purta costumul autentic al zonei pe care o reprezintă. Acompaniamentul va fi asigurat de Orchestra Populară „Chindia” a Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa. Cei  9 participanţii din judeţul Dâmboviţa sunt aşteptaţi la preselecţie pe data de 10 noiembrie 2017, de la ora 13:00.

Aceştia vor avea actul de identitate asupra lor şi se vor prezenta la sediul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa din Târgovişte, strada Alexandru Ioan Cuza,  numărul  nr. 15. Preselecţia pentru concurenţii din celelalte judeţe va începe sâmbătă, 18 noiembrie 2017, la  Clubul Studenţilor, de la ora 10.00.  Şi pentru aceştia este obligatorie prezentarea actului de identitate.

Premiile vor fi acordate de juriul constituit din personalităţi ale lumii artistice. Preşedintele juriului  este îndrăgitul artist Nicolae Furdui Iancu.  Organizatorii vor asigura cazarea şi masa participanţilor în zilele de 18 şi 19 noiembrie 2017, însă nu şi transportul, care va fi achitat de concurenţi. Însoţitorii nu beneficiază de masă şi cazare, costurile fiind suportate de fiecare în parte, aceştia vor fi îndrumaţi către locaţii convenabile.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu