22 Aug 2017
Ultima ora
Home / Actualitate / Start in Cupa Romaniei la handbal feminin

Start in Cupa Romaniei la handbal feminin

IMG_1310

Președintele Federației Române de Handbal (FRH), Alexandru Dedu, a declarat miercuri, 23 aprilie 2014, într-o conferință de presă la Târgovişte, că municipiul Târgovişte găzduieşte o competiţie importantă a handbalului şi a Federaţiei Române de Handbal.

 Domnule primar, vreau să vă mulțumesc dumneavoastră și Consiliului Local că ne-aţi primit. Sperăm să fie un eveniment bun din toate punctele de vedere, atât pentru noi, cât și pentru dvs”, a mai declarat Dedu. La rândul său, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a declarat: „Suntem martorii și contemporanii celui mai mare eveniment handbalistic ce s-a petrecut până acum la Târgoviște. Cupa României la handbal feminin reunește cele mai bune formații din țară”.

La conferinţa de presă au participat invitaţi de marcă din lumea sportului românesc. În perioada 23-27 aprilie, la Târgovişte, se va disputa a 29-a ediţie a Cupei României la handbal feminin, la care participă cele 12 echipe din Liga Naţională, plus alte două grupări invitate (Ştiinţa Bucureşti şi SC Mureşul Tg. Mureş).

Echipele vor juca în sistem eliminatoriu direct în optimi. Deoarece numărul de 14 formații este insuficient pentru această fază a competiţiei, se vor juca doar şase meciuri, iar două echipe (HC Zalău şi SCM Craiova), stabilite prin tragere la sorţi, sunt deja calificate direct în sferturile de finală, unde, împreună cu cele şase echipe învingătoare în optimi, vor asigura numărul necesar de opt echipe.

În caz de egalitate după 60 de minute, se va proceda la executarea aruncărilor de la 7 metri, conform regulamentului. Excepţia o face finala în care se vor juca prelungiri.

IMG_1313

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu