22 Noi 2019
Ultima ora
Home / Actualitate / Dambovita: Deschiderea noului an scolar 2018-2019 in orasul Titu

Dambovita: Deschiderea noului an scolar 2018-2019 in orasul Titu

Recent, primarul Traian Niculae şi viceprimarul Mihaela Ciobanu au participat  la festivităţile de deschidere a noului an şcolar, organizate în unităţile de învăţământ din oraşul Titu. Prezenţi, alături de elevi, părinţi şi cadre didactice, a fost şi senator Titus Corlăţean, administrator public al judeţului Dâmboviţa – Ionuţ Săvoiu, consilieri locali, reprezentanţi ai partidelor politice din Titu, dar şi ai Poliţiei şi Jandarmeriei.

   Cu acest prilej, primarul a prezentat părinţilor, elevilor şi cadrelor didactice şi proiectele de investiţii în infrastructura şcolară, aflate în derulare cu fonduri europene nerambursabile şi contribuţie din partea administraţiei publice locale:

  1. EFICIENTIZAREA ENERGETICĂ A LICEULUI TEORETIC ”I.C. VISSARION”, ORAȘ TITU, Cod SMIS 118389. Contract de finanțare nr. 2487/27.06.2018

Valoare totală: 7.901.385,74 lei

Valoarea totală eligibilă: 5.472.487,37 lei

Valoare contribuție UAT Orașul Titu: 109.449,75 lei

Durata de implementare a proiectului: 55 de luni – 01.04.2017 – 31.10.2021

În cadrul proiectului, se vor realiza următoarele lucrări:

– Reabilitare termică liceu (corp vechi şi corp nou)

– Centrală termică

– Gospodăria de apă

– Reţele exterioare

  1. REABILITAREA, EXTINDEREA SI MODERNIZAREA LICEULUI TEHNOLOGIC GOGA IONESCU, cod SMIS 122028. Proiect depus spre finanţare. În prezent, se află în derulare procedura de achiziţie servicii de proiectare şi asistenţă tehnică.

Valoarea totală: 16.077.838,67 lei

Valoarea nerambursabilă: 15.756.281,89 lei

Valoarea contribuţiei U.A.T Oraşul Titu: 321.556,78 lei

Descrierea intervenţiilor:

– Consolidare și reabilitare Corp scoală = 2436,00 mp

– Consolidare, Reabilitare si Extindere Ateliere şcoală = 1196,63 mp

– Consolidare, Reabilitare si Extindere Cantină = 957,30 mp

– Consolidare și Reabilitare Sala Sport = 1104mp

– Reparații capitale Terenuri Sport = 924 mp

  1. REABILITAREA, MODERNIZAREA, EXTINDEREA ŞI ECHIPAREA SCOLII GIMNAZIALE PICTOR „NICOLAE GRIGORESCU”.

Valoarea totală a obiectului de investiţii: 10.994.553,30 lei, din care construcţii-montaj (C+M): 8.499.777,10 lei.

Durata estimată de execuţie: 36 luni, din care durată lucrări de construcţie – 24 luni.

În urma implementării acestui proiect, unitatea de învăţământ va dispune de un număr de 6 Săli de curs, 4 Săli de curs ciclu primar/step by step, 6 Săli de curs clasa pregătitoare/ciclu primar, 1 bibliotecă, 1 sală multifuncţională, 1 sală de educaţie fizică, 1 sala de sport multifuncţională, 12 laboratoare (1 laborator informatică, 1 laborator limbi străine, 1 laborator limba română, 1 laborator istorie, 1 laborator fizică, 1 laborator chimie, 1 laborator limba română/CDI, 1 laborator geografie, 1 laborator biologie, 1 laborator educaţie tehnologică, 1 laborator matematică, un cabinet fonic/limbi străine) şi 2 cabinete (1 cabinet stomatologie şi 1 cabinet logopedie).

Primarul Traian Niculae, a mai spus că administraţia locală va achiziţiona, cu fonduri din bugetul local, mobilier, jucării și rechizite pentru buna desfășurare a activităților educative la Grădiniţa Sălcuţa, unde va fi, de asemenea, reamenajat părculeţul din curte.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

automatizari porti Bucuresti cabinet kinetoterapie Bucuresti mobilier scolar beton amprentat
beton amprentat

beton amprentatdetergenti rufe
Béton Imprimé Montpellier Laminina Beton amprentat Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasiavocat suceava tractari auto nadlac
tractari auto nadlac case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
hotel iasi avocat ploiesti - pahar carton
- realizare site web
videochat constanta cabina foto bucuresti gradinita sector 1
creare magazin online promovare site creare site web traduceri autorizate Iasi creare magazin online promovare Google Adwords dezvoltare aplicatii web promovare site web Campanii de link building Promovare Google creare portal imobiliar creare portal stiri
» realizare site web
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
tavane extensibile