22 Mai 2018
Ultima ora
Home / Actualitate / GIURGIU: PROIECT DE COLABORARE CULTURALA TRANSFRONTALIERA

GIURGIU: PROIECT DE COLABORARE CULTURALA TRANSFRONTALIERA

La Biblioteca Județeană ‟I.A. Bassarabescu” Giurgiu a avut loc recent, o primă întâlnire informativă, în vederea derulării unui valoros proiect, cu reprezentanții Bibliotecii municipale din capitala Bulgariei, Sofia (doamnele Vetoslava Tonceva și Venisleva Marinova).

  Proiectul, după cum a precizat scriitorul Dan Mucenic, directorul bibliotecii gazdă, are ca prim scop realizarea unui volum bilingv care să cuprindă prezentarea a 32 de poeți bulgari, din creația cărora a tradus poetul giurgiuvean Nicolae Crevedia, în perioada în care a fost atașat cultural al Ambasadei României la Sofia.  Va fi o necesară editare a unor manuscrise aflate în posesia fiicelor lui Nicolae Crevedia, o primă carte din seria celor ce vor cuprinde opera integrală, mai puțin cunoscută, a poetului care și-a legat numele de localitatea sa natală, din ținutul giurgiuvean. Crevedia. Finalizarea acestui proiect va avea loc în luna octombrie 2018, când va avea loc lansarea volumului realizat, la Giurgiu, București și Sofia, când cea mai mare Biblioteca bulgară va împlini 90 de ani de existență

  În conceperea acestui valoros proiect literar o are neobosita  doamnă Lili Ganceva, președinta Asociației Euroregiunea Danubius Giurgiu-Ruse, sufletul bunei colaborări transfrontaliere.

Emil Talianu

 

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

oferte hoteluri turcia
automatizari porti Bucuresti oferte last minute egipt
sejur individual
cabinet kinetoterapie Bucuresti hormigon impreso alicante
beton amprentat
beton amprentat

pompe de caldura

beton amprentatdetergenti rufe
avocat ploiesti
avocat suceava tractari auto nadlac
pelerinaj israel
tractari auto nadlac hotel iasi avocat ploiesti stiri botosani - pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- dezmembrari microbuze Iasi
- realizare site web
videochat constanta gradinita sector 1
montaj tapet
transport persoane Germania
creare magazin online promovare site creare site web traduceri autorizate Iasi creare magazin online promovare Google Adwords dezvoltare aplicatii web promovare site web Campanii de link building Promovare Google creare portal imobiliar creare portal stiri
» realizare site web
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
tavane extensibile