17 Ian 2018
Ultima ora
Home / Actualitate / GIURGIU: FINANTARI ALE CONSILIULUI LOCAL

GIURGIU: FINANTARI ALE CONSILIULUI LOCAL

Așa cum prevede legislația, municipalitatea a avut posibilitatea să finanțeze în anul bugetar trecut proiecte depuse la Primăria Giurgiu de către asociații, ONG-uri sau persoane fizice, în religie, cultură, sport, social și tineret, în urma celor trei sesiuni de depunere.

Astfel, inițiative benefice comunității, organizate și desfășurate de diverse entități sau persoane fizice și-au găsit finanțarea din bugetul propriu al municipiului Giurgiu, fiind vorba despre 19 astfel de proiecte câștigate de inițiatori, în valoare totală de circa 1.288.000 lei.

În aceasta sumă, la capitolul sport, este inclus bugetul solicitat de Asociația Club Sportiv Municipal Dunărea Giurgiu (în curs de finalizare) pentru practicarea sistematică și organizată a sportului de performanță, circa 715.000 lei. Tot aici au mai fost finanțate proiecte ale Asociației Județene de Atletism – 25.000 (în curs de finalizare) și ale Asociației Club Sportiv Pro Giurgiu – 12.000 lei (în curs de finalizare).

La capitolul educație-tineret-mediu, Crucea Roșie Giurgiu a primit 20.000 lei, Asociația Umanitară “Uniți pentru Giurgiu” circa 59.000 lei, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” – 4.500 lei, Parohia „Buna Vestire” – 10.000 lei, Tabără Valentina – 8.000 lei, Peptănaru Gigica – 5.000 lei, Ciobanu Gica – 2.400 lei .

În domeniul social a fost finanțat un singur proiect, respectiv al Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Giurgiu – 27.000 lei.

La capitolul culte, au depus proiecte și primit finanțare Episcopia Giurgiului – circa 168.000 lei pentru restaurare fațadă Centrul Eparhial (în curs de finalizare), Mănăstirea “Sfântul Gheorghe” – 120.000 lei pentru continuarea lucrărilor de construcție la noua catedrală, Parohia  „Sf. Ștefan” – 40.000 lei, Parohia „Sfinții Martiri Brâncoveni” – 32.000 lei, Biserica Spitalului de Urgență – 32.000 lei,  Biserica Creștin Penticostală Maranata Giurgiu – 3.200 lei, Biserica Creștină Evanghelică – 200 lei, Biserica Creștină Baptistă Sf. Treime – 4.600 lei
A consemnat Emil Talianu

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu