13 Dec 2017
Ultima ora
Home / Actualitate / GIURGIU – AJUTOR COLEGIAL

GIURGIU – AJUTOR COLEGIAL

    La şcoala gimnazială nr. 8 „Academician Marin Voiculescu„ din municipiul Giurgiu: zeci de elevi şi cadre didactice au strâns un “munte” de legume şi fructe proaspete.

   Acţiunea face parte din cadrul campaniei sociale “Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, ce implică strângerea de legume şi fructe de către voluntari, acestea urmând să fie oferite unor familii aflate în dificultate, ori unor instituţii sociale.

  “Vreau să le mulţumesc din suflet acestor copii, cât şi cadrelor didactice care-i îndrumă. Toate produsele primite vor fi împărţite către cei aflaţi în suferinţă, care au mare nevoie de ele”, spune Cristina Niculae, reprezentanta asociaţiei “Licurici”, beneficiara produse donate  de către elevi.

   “Am fost uimiţi de modul în care elevii şi cadrele didactice au răspuns la această acţiune. Pe lângă gestul caritabil, urmărim să-i educăm pentru acţiuni de voluntariat, să-i învăţăm să ofere celor nevoiaşi. Nu este primul nostru gest caritabil, întotdeauna am răspuns la aceste apeluri”,  ne-a declarat şi prof. Petra Togoe, coordonatorul proiectului “Mănâncă sănătos!”.
Acţiunea continuă şi în zilele următoare, beneficiari urmând să fie centrele sociale din comunele Letca Nouă şi Oinacu.

Emil Talianu

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu