23 Iul 2019
Ultima ora
Home / Actualitate / Dambovita, Ulmi: A avut loc prima editie a „Festivalului National al Caprei”

Dambovita, Ulmi: A avut loc prima editie a „Festivalului National al Caprei”

Localitatea  dâmbovițeană Ulmi a găzduit ieri, 12 octombrie 2018, prima ediție a Festivalului Național al Caprei organizat de Asociația Națională a Crescătorilor de Capre din România (CAPRIROM).

La eveniment a  fost prezent  și Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,  alături de alți reprezentanți  ai administrației centrale, dar și ai autorităților locale și ai instituțiilor de profil din județul Dâmbovița, conducerea Direcției pentru Agricultură Județeană Dâmbovița, precum și edili dâmbovițeni.

În deschiderea evenimentului, organizatorii au lansat, în mod oficial, campania de promovare a produselor obținute din lapte și carne de capră, cei prezenți la eveniment având și posibilitatea degustării acestor produse expuse de către micii producători din țară, membri ai Asociației CAPRIROM.

Secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu a felicitat organizatorii pentru inițiativă și a  mulțumit producătorilor pentru participare. De asemenea, a precizat că vor beneficia de sprijinul autorităților județene și centrale astfel încât să își desfășoare activitatea în bune condiții și a  adus aprecieri eforturilor depuse de către comercianți în vederea menținerii standardelor de calitate în domeniul creșterii animalelor. Programul a continuat cu un scurt moment artistic.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

automatizari porti Bucuresti cabinet kinetoterapie Bucuresti hormigon impreso alicante
beton amprentat
beton amprentat

beton amprentatdetergenti rufe
Béton Imprimé Montpellier Laminina Beton amprentat Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasiavocat suceava tractari auto nadlac
pelerinaj israel
tractari auto nadlac laminina
case in rate iasi
montaj tapet
hotel barlad
hotel iasi avocat ploiesti - pahar carton
- hormigon impreso alicante
- cursuri contabilitate Bucuresti
- realizare site web
videochat constanta cabina foto bucuresti gradinita sector 1
creare magazin online promovare site creare site web traduceri autorizate Iasi creare magazin online promovare Google Adwords dezvoltare aplicatii web promovare site web Campanii de link building Promovare Google creare portal imobiliar creare portal stiri
» realizare site web
bijuterii argint Pandora
cazare pensiune Sinaia
tavane extensibile