10 aug. 2020
Ultima ora
Home / Actualitate / CNM CURTEA DOMNEASCA: Expozitia „Metamorfozele unui loc al memoriei”

CNM CURTEA DOMNEASCA: Expozitia „Metamorfozele unui loc al memoriei”

Se împlinesc, în curând, 30 de ani de la Revoluţia română din decembrie 1989, prilej de reflecție și readucerea aminte a momentelor teribile ale finalului acelui an reper în istoria României.

Consiliul Județean Dâmbovița şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte invită publicul larg, dar mai ales tinerii, să viziteze, gratuit, în perioada 1 – 31 decembrie 2019 expoziţia”Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi la sfârşitului regimului totalitar din România”. Conceptul expozițional reface, în proporție de peste 90%, atmosfera momentului decembrie 1989. S-au păstrat toate elementele decorative ale interioarelor în forma şi cromatica existentă la acea dată, mobilierul este şi el cel original aparţinând unităţii militare care funcționa atunci.

Democraţia şi libertatea de expresie, pe care astăzi le considerăm atât de fireşti, sunt posibile datorită curajului românilor care au refuzat să mai accepte opresiunea şi au ieşit în decembrie 1989 pe străzi, manifestând public pentru a-şi cere drepturile şi a-şi recâştiga libertatea.

Autor Florent MOCANU

Lasa un comentariu

automatizari porti Bucuresti mobilier scolar pressione alta cosa fare beton amprentat
beton amprentat
Béton Imprimé Montpellier Beton amprentat Inchirieri atv Bran Epilare cu ceara Iasiavocat suceava case in rate iasi
montaj tapet
avocat ploiesti - pahar carton
creare magazin online creare site web traduceri autorizate Iasi creare portal imobiliar creare portal stiri
» realizare site web